ITM București a pierdut 54,9% din totalul de inspectori de muncă în perioada 2008 – 2024

28 aprilie este Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă.

Organizația Internațională a Muncii declară că un mediu de lucru sigur și sănătos se clădește pe o cultură națională a securității și sănătății la locul de muncă, de prevenire a producerii accidentelor și a bolilor profesionale.

Contextul în care marcăm această zi în 2026 este mai grav decât pare la prima vedere. O analiză elaborată în cadrul proiectului +CAP al Cartel ALFA și bazată pe Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii, arată cu cifre precise cum România a slăbit sistematic tocmai mecanismul statului care ar trebui să garanteze respectarea drepturilor lucrătorilor la locul de muncă: corpul inspectorilor de muncă.

Cifrele care ar trebui să ne alarmeze

La nivel național, România a pierdut 43 de inspectori de muncă într-un singur an. 38 dintre aceștia provin din inspectoratele teritoriale de muncă, iar 5 de la nivelul central al Inspecției Muncii.

Scăderea medie anuală a numărului lor este de 1,5%, an după an. Dacă la nivel național tabloul este îngrijorător, în București situația este mult mai gravă.

Față de 2008, București a pierdut 90 de inspectori de muncă – o scădere de 54,9%, echivalentul a 4,9% pe an, constant, timp de 16 ani. Această tendință nu reflectă o reformă deliberată sau o reorganizare rațională a capacității de control.

În 2024, Bucureștiului a pierdut 9 inspectori de muncă, adică 10,8% față de anul precedent.

Din cei 43 de inspectori de muncă pe care România i-a pierdut, 9 sunt din București, adică 21%.

Această scădere reflectă, în primul rând, efectul cumulat al blocărilor de posturi din sectorul public, al ieșirilor la pensie necompensate prin angajări și al unui sistem de salarizare care nu a reușit să facă din profesia de inspector de muncă o opțiune atractivă pentru absolvenți calificați.

Datele Rapoartelor Anuale ale Inspecției Muncii, corelate cu statisticile Institutului Național de Statistică privind efectivul salariaților, scot la iveală un paradox structural care ar trebui să fie în centrul oricărei dezbateri serioase despre SSM în România.

În timp ce numărul de inspectori de muncă din București a scăzut cu 54,9% față de 2008, numărul de salariați din capitală a crescut cu 16% în același interval de timp.

De la 17,8 inspectori la 100.000 de salariați în 2008, astăzi mai sunt doar 6,8 la 100.000 de lucrători. Aproape de trei ori mai puțini inspectori, în mai puțin de 20 de ani.

Un inspector de muncă trebuie să acopere astăzi un teritoriu de trei ori mai mare decât cel pe care îl acoperea un coleg al său în urmă cu 16 ani – cu mai multe atribuții, cu mai multe proceduri și cu situații de muncă mult mai dificile.

Dacă în 2008 un inspector bucureștean supraveghea, în medie, circa 5.600 de salariați, în 2024 același inspector supraveghează circa 14.700. Nu este o metaforă, ci reprezintă numerele rezultate direct din cifrele publicate de Inspecția Muncii.

O problemă națională, nu doar o problemă a capitalei

Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii, analizate pe județe, arată că reducerea numărului de inspectori este un fenomen care a afectat aproape întreaga țară între 2010 și 2024.

Cele mai mari scăderi relative se înregistrează în județe cu economii în creștere – județe în care numărul de salariați a crescut semnificativ, dar numărul de inspectori care să îi supravegheze a mers în direcție opusă. Aceasta înseamnă că tocmai acolo unde riscurile SSM sunt mai numeroase și mai diverse, capacitatea instituțională de control este cel mai mult sub presiune.

Câteva județe au înregistrat creșteri ale numărului de inspectori față de 2010, dar acestea sunt excepții izolate care nu schimbă tabloul național. România, privită în ansamblu, are astăzi un corp de inspectori de muncă semnificativ mai subțire decât avea în urmă cu 15 ani.

Situația pe termen lung nu pare să se îmbunătățească, deoarece angajările la stat rămân blocate pe fondul austerității, iar încrederea populației în mecanismele de control este scăzută. Cazurile mediatizate de inspectori care au fost prinși în situații nelegale sau imorale, a dus la scăderea încrederii în această instituție.

Cei care își fac treaba și se chinuie pentru a apăra principiile de SSM, sunt umbriți de aceste scandaluri, de lipsa de personal și de lipsa de viziune a statului privind politicile publice în domeniul muncii.

Ce înseamnă mai precis?

Lipsa inspectorilor de muncă nu este o problemă abstractă de organigramă, ci are consecințe directe, concrete pentru fiecare lucrător din România:

·        Controalele se fac mai rar.

o   Un inspector cu un portofoliu de unități mult mai mare față de cel din urmă cu zece ani nu poate verifica fiecare angajator cu frecvența necesară.

o   Angajatorii care nu respectă legea au astfel șanse mai mici să fie prinși și sancționați – nu pentru că inspecția nu vrea să acționeze, ci pentru că nu are capacitatea fizică să o facă la scara cerută de realitatea pieței muncii.

·        Cercetarea accidentelor durează mai mult.

o   Când se produce un eveniment la locul de muncă, cercetarea oficială revine inspectorilor.

·        Cu mai puțini oameni disponibili, termenele se lungesc.

o   În intervalul dintre accident și finalizarea cercetării, condițiile care au generat accidentul pot rămâne neschimbate, expunând alți lucrători acelorași riscuri.

Subraportarea rămâne o problemă structurală. Există suspiciuni persistente că numeroase accidente nu sunt raportate sau sunt încadrate eronat pentru a evita sancțiuni. Economia informală, munca la negru și subcontractarea excesivă contribuie la această subraportare.

De exemplu, în ultimele săptămâni lucrările de modernizare a șinelor de tramvai au fost făcute de mai mulți lucrători care nu purtau echipamentul adecvat. Sudura se făcea fără măști de protecție, iar fiecare lucrător ajungea să inhaleze substanțele toxice care duc, în timp, la complicații medicale și la o viață mai scurtă. Aceste cazuri ajung să fie invizibile.

Un corp de inspectori mai numeros și mai bine distribuit teritorial este singura pârghie reală împotriva acestui fenomen. Fără ea, statisticile oficiale riscă să fie, sistematic, mai bune decât realitatea pe care o reflectă.

Ce putem face pe 28 aprilie?

Ziua de 28 aprilie nu este doar o dată în calendar. Este un moment în care conștientizăm că îmbunătățirea condițiilor de muncă este un obiectiv colectiv, pentru care lucrătorii au dus o luptă îndelungată, și ne gândim cât de multe mai avem de făcut împreună pentru a proteja viața și sănătatea celor care muncesc.

Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii oferă autorităților române toate datele de care au nevoie pentru a înțelege amploarea problemei. Nu există scuza ignoranței.

Tendința de scădere a numărului de inspectori este documentată public, consecvent, de peste un deceniu. Ceea ce lipsește nu este informația, ci voința politică de a trata inspecția muncii ca pe o prioritate de guvernare, nu ca pe o linie de buget ușor de tăiat.

Solicitările în momentul de față pentru rezolvarea problemei sunt clare:

·        deblocarea posturilor vacante;

·        crearea unor condiții salariale care să atragă și să rețină inspectori calificați;

·        un dialog social real în jurul politicilor de SSM – nu consultări formale, ci negociere autentică în care organizațiile sindicale au un rol decizional.

Mai mult decât atât, trebuie amintit că angajarea de n inspectori în plus nu va rezolva problema, atât timp cât formarea profesională a acestora este inadecvată. În timp ce presiuni trebuie să existe pentru a suplimenta numărul de lucrători din aceste instituții de control, este nevoie și de o reclădire a încrederii publice în autoritatea publică.

Un corp de inspectori de muncă erodat nu poate face asta, iar datele din Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii o confirmă. Ce facem cu aceste informații depinde de noi.

Analiza Cartel ALFA 👇