ITM Bucharest has lost 54.9 per cent of its total labour inspectors between 2008 and 2024

28 April is World Day for Safety and Health at Work.

The International Labour Organization states that a safe and healthy working environment is built on a national culture of occupational safety and health, focused on preventing workplace accidents and occupational diseases.

The context in which we mark this day in 2026 is more serious than it first appears. An analysis developed under the Cartel ALFA +CAP project, based on the Annual Reports of the Labour Inspection, shows with precise figures how Romania has systematically weakened the very state mechanism that should guarantee workers’ rights at work: the labour inspectorate.

Figures that should alarm us

At national level, Romania lost 43 labour inspectors in a single year. Of these, 38 were from territorial labour inspectorates and 5 from the central level of the Labour Inspection.

The average annual decrease in their number is 1.5 per cent, year after year. If the national picture is worrying, the situation in Bucharest is far more severe.

Compared to 2008, Bucharest has lost 90 labour inspectors — a decrease of 54.9 per cent, equivalent to 4.9 per cent per year, consistently over 16 years. This trend does not reflect a deliberate reform or a rational reorganisation of inspection capacity.

In 2024, Bucharest lost 9 labour inspectors, representing a 10.8 per cent drop compared to the previous year.

Of the 43 labour inspectors lost nationwide, 9 were from Bucharest, accounting for 21 per cent.

Această scădere reflectă, în primul rând, efectul cumulat al blocărilor de posturi din sectorul public, al ieșirilor la pensie necompensate prin angajări și al unui sistem de salarizare care nu a reușit să facă din profesia de inspector de muncă o opțiune atractivă pentru absolvenți calificați.

Datele Rapoartelor Anuale ale Inspecției Muncii, corelate cu statisticile Institutului Național de Statistică privind efectivul salariaților, scot la iveală un paradox structural care ar trebui să fie în centrul oricărei dezbateri serioase despre SSM în România.

În timp ce numărul de inspectori de muncă din București a scăzut cu 54,9% față de 2008, numărul de salariați din capitală a crescut cu 16% în același interval de timp.

De la 17,8 inspectori la 100.000 de salariați în 2008, astăzi mai sunt doar 6,8 la 100.000 de lucrători. Aproape de trei ori mai puțini inspectori, în mai puțin de 20 de ani.

A labour inspector today must cover a territory three times larger than that of a colleague 16 years ago — with more responsibilities, more procedures and far more complex working conditions.

If in 2008 a Bucharest inspector oversaw around 5,600 workers on average, by 2024 that figure has risen to approximately 14,700. This is not a metaphor, but reflects figures published directly by the Labour Inspection.

A national issue, not just a capital city problem

Annual Reports of the Labour Inspection, analysed by county, show that the reduction in inspector numbers has affected almost the entire country between 2010 and 2024.

The largest relative decreases are recorded in counties with growing economies — where the number of workers has increased significantly, but the number of inspectors overseeing them has moved in the opposite direction. This means that where occupational safety and health risks are more numerous and diverse, institutional inspection capacity is under the greatest pressure.

A few counties have seen increases in inspector numbers compared to 2010, but these are isolated exceptions that do not change the national picture. Overall, Romania now has a significantly smaller body of labour inspectors than it did 15 years ago.

The long-term situation does not appear to be improving, as public sector hiring remains restricted due to austerity, and public trust in inspection mechanisms is low. Highly publicised cases of inspectors involved in illegal or unethical behaviour have further reduced confidence in the institution.

Those who carry out their duties and strive to uphold occupational safety and health principles are overshadowed by these scandals, as well as by staff shortages and a lack of state vision in labour policy.

What does this mean in practice?

The shortage of labour inspectors is not an abstract organisational issue — it has direct, concrete consequences for every worker in Romania:

· Inspections are carried out less frequently.
o An inspector responsible for a far larger portfolio than a decade ago cannot check each employer as often as needed.
o Employers who break the law are therefore less likely to be caught and sanctioned — not due to lack of will, but lack of capacity.

· Accident investigations take longer.
o When a workplace incident occurs, the official investigation falls to inspectors.
o With fewer staff available, timelines are extended.
o In the period between an accident and the conclusion of the investigation, the conditions that caused it may remain unchanged, exposing other workers to the same risks.

Underreporting remains a structural problem. There are persistent concerns that many accidents go unreported or are misclassified to avoid sanctions. The informal economy, undeclared work and excessive subcontracting all contribute to this.

For example, in recent weeks tramline modernisation works have been carried out by workers without adequate protective equipment. Welding has been done without protective masks, exposing workers to toxic substances that can lead over time to serious health complications and shorter lives. Such cases often remain invisible.

A larger and better-distributed inspectorate is the only real lever to address this issue. Without it, official statistics risk consistently appearing better than the reality they reflect.

What can we do on 28 April?

28 April is not just a date in the calendar. It is a moment to recognise that improving working conditions is a collective goal, shaped by long struggles, and to reflect on how much more must be done to protect workers’ lives and health.

The Annual Reports of the Labour Inspection provide Romanian authorities with all the data needed to understand the scale of the problem. There is no excuse for ignorance.

The decline in inspector numbers has been publicly and consistently documented for over a decade. What is missing is not information, but political will to treat labour inspection as a governing priority rather than an easy budget cut.

Current demands to address the issue are clear:

· unblocking vacant posts;
· creating salary conditions that attract and retain qualified inspectors;
· establishing genuine social dialogue on OSH policies — not formal consultation, but real negotiation with trade unions playing a decision-making role.

Moreover, simply hiring more inspectors will not solve the problem if their professional training remains inadequate. Alongside increasing staff numbers, rebuilding public trust in the authority is essential.

An eroded labour inspectorate cannot fulfil this role, and the data from the Annual Reports confirm it. What we do with this information depends on us.

Analiza Cartel ALFA 👇

ITM București a pierdut 54,9% din totalul de inspectori de muncă în perioada 2008 – 2024

28 aprilie este Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă.

Organizația Internațională a Muncii declară că un mediu de lucru sigur și sănătos se clădește pe o cultură națională a securității și sănătății la locul de muncă, de prevenire a producerii accidentelor și a bolilor profesionale.

Contextul în care marcăm această zi în 2026 este mai grav decât pare la prima vedere. O analiză elaborată în cadrul proiectului +CAP al Cartel ALFA și bazată pe Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii, arată cu cifre precise cum România a slăbit sistematic tocmai mecanismul statului care ar trebui să garanteze respectarea drepturilor lucrătorilor la locul de muncă: corpul inspectorilor de muncă.

Cifrele care ar trebui să ne alarmeze

La nivel național, România a pierdut 43 de inspectori de muncă într-un singur an. 38 dintre aceștia provin din inspectoratele teritoriale de muncă, iar 5 de la nivelul central al Inspecției Muncii.

Scăderea medie anuală a numărului lor este de 1,5%, an după an. Dacă la nivel național tabloul este îngrijorător, în București situația este mult mai gravă.

Față de 2008, București a pierdut 90 de inspectori de muncă – o scădere de 54,9%, echivalentul a 4,9% pe an, constant, timp de 16 ani. Această tendință nu reflectă o reformă deliberată sau o reorganizare rațională a capacității de control.

În 2024, Bucureștiului a pierdut 9 inspectori de muncă, adică 10,8% față de anul precedent.

Din cei 43 de inspectori de muncă pe care România i-a pierdut, 9 sunt din București, adică 21%.

Această scădere reflectă, în primul rând, efectul cumulat al blocărilor de posturi din sectorul public, al ieșirilor la pensie necompensate prin angajări și al unui sistem de salarizare care nu a reușit să facă din profesia de inspector de muncă o opțiune atractivă pentru absolvenți calificați.

Datele Rapoartelor Anuale ale Inspecției Muncii, corelate cu statisticile Institutului Național de Statistică privind efectivul salariaților, scot la iveală un paradox structural care ar trebui să fie în centrul oricărei dezbateri serioase despre SSM în România.

În timp ce numărul de inspectori de muncă din București a scăzut cu 54,9% față de 2008, numărul de salariați din capitală a crescut cu 16% în același interval de timp.

De la 17,8 inspectori la 100.000 de salariați în 2008, astăzi mai sunt doar 6,8 la 100.000 de lucrători. Aproape de trei ori mai puțini inspectori, în mai puțin de 20 de ani.

Un inspector de muncă trebuie să acopere astăzi un teritoriu de trei ori mai mare decât cel pe care îl acoperea un coleg al său în urmă cu 16 ani – cu mai multe atribuții, cu mai multe proceduri și cu situații de muncă mult mai dificile.

Dacă în 2008 un inspector bucureștean supraveghea, în medie, circa 5.600 de salariați, în 2024 același inspector supraveghează circa 14.700. Nu este o metaforă, ci reprezintă numerele rezultate direct din cifrele publicate de Inspecția Muncii.

O problemă națională, nu doar o problemă a capitalei

Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii, analizate pe județe, arată că reducerea numărului de inspectori este un fenomen care a afectat aproape întreaga țară între 2010 și 2024.

Cele mai mari scăderi relative se înregistrează în județe cu economii în creștere – județe în care numărul de salariați a crescut semnificativ, dar numărul de inspectori care să îi supravegheze a mers în direcție opusă. Aceasta înseamnă că tocmai acolo unde riscurile SSM sunt mai numeroase și mai diverse, capacitatea instituțională de control este cel mai mult sub presiune.

Câteva județe au înregistrat creșteri ale numărului de inspectori față de 2010, dar acestea sunt excepții izolate care nu schimbă tabloul național. România, privită în ansamblu, are astăzi un corp de inspectori de muncă semnificativ mai subțire decât avea în urmă cu 15 ani.

Situația pe termen lung nu pare să se îmbunătățească, deoarece angajările la stat rămân blocate pe fondul austerității, iar încrederea populației în mecanismele de control este scăzută. Cazurile mediatizate de inspectori care au fost prinși în situații nelegale sau imorale, a dus la scăderea încrederii în această instituție.

Cei care își fac treaba și se chinuie pentru a apăra principiile de SSM, sunt umbriți de aceste scandaluri, de lipsa de personal și de lipsa de viziune a statului privind politicile publice în domeniul muncii.

Ce înseamnă mai precis?

Lipsa inspectorilor de muncă nu este o problemă abstractă de organigramă, ci are consecințe directe, concrete pentru fiecare lucrător din România:

·        Controalele se fac mai rar.

o   Un inspector cu un portofoliu de unități mult mai mare față de cel din urmă cu zece ani nu poate verifica fiecare angajator cu frecvența necesară.

o   Angajatorii care nu respectă legea au astfel șanse mai mici să fie prinși și sancționați – nu pentru că inspecția nu vrea să acționeze, ci pentru că nu are capacitatea fizică să o facă la scara cerută de realitatea pieței muncii.

·        Cercetarea accidentelor durează mai mult.

o   Când se produce un eveniment la locul de muncă, cercetarea oficială revine inspectorilor.

·        Cu mai puțini oameni disponibili, termenele se lungesc.

o   În intervalul dintre accident și finalizarea cercetării, condițiile care au generat accidentul pot rămâne neschimbate, expunând alți lucrători acelorași riscuri.

Subraportarea rămâne o problemă structurală. Există suspiciuni persistente că numeroase accidente nu sunt raportate sau sunt încadrate eronat pentru a evita sancțiuni. Economia informală, munca la negru și subcontractarea excesivă contribuie la această subraportare.

De exemplu, în ultimele săptămâni lucrările de modernizare a șinelor de tramvai au fost făcute de mai mulți lucrători care nu purtau echipamentul adecvat. Sudura se făcea fără măști de protecție, iar fiecare lucrător ajungea să inhaleze substanțele toxice care duc, în timp, la complicații medicale și la o viață mai scurtă. Aceste cazuri ajung să fie invizibile.

Un corp de inspectori mai numeros și mai bine distribuit teritorial este singura pârghie reală împotriva acestui fenomen. Fără ea, statisticile oficiale riscă să fie, sistematic, mai bune decât realitatea pe care o reflectă.

Ce putem face pe 28 aprilie?

Ziua de 28 aprilie nu este doar o dată în calendar. Este un moment în care conștientizăm că îmbunătățirea condițiilor de muncă este un obiectiv colectiv, pentru care lucrătorii au dus o luptă îndelungată, și ne gândim cât de multe mai avem de făcut împreună pentru a proteja viața și sănătatea celor care muncesc.

Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii oferă autorităților române toate datele de care au nevoie pentru a înțelege amploarea problemei. Nu există scuza ignoranței.

Tendința de scădere a numărului de inspectori este documentată public, consecvent, de peste un deceniu. Ceea ce lipsește nu este informația, ci voința politică de a trata inspecția muncii ca pe o prioritate de guvernare, nu ca pe o linie de buget ușor de tăiat.

Solicitările în momentul de față pentru rezolvarea problemei sunt clare:

·        deblocarea posturilor vacante;

·        crearea unor condiții salariale care să atragă și să rețină inspectori calificați;

·        un dialog social real în jurul politicilor de SSM – nu consultări formale, ci negociere autentică în care organizațiile sindicale au un rol decizional.

Mai mult decât atât, trebuie amintit că angajarea de n inspectori în plus nu va rezolva problema, atât timp cât formarea profesională a acestora este inadecvată. În timp ce presiuni trebuie să existe pentru a suplimenta numărul de lucrători din aceste instituții de control, este nevoie și de o reclădire a încrederii publice în autoritatea publică.

Un corp de inspectori de muncă erodat nu poate face asta, iar datele din Rapoartele Anuale ale Inspecției Muncii o confirmă. Ce facem cu aceste informații depinde de noi.

Analiza Cartel ALFA 👇